One day at a time

Cand eram mica am fost invatata ca lucrurile stau asa: “Vrei ceva? Trebuie sa faci ceva pentru asta”. Lucrurile nu vin de la sine, nu primesti nimic pe degeaba, pana la urma tot se intoarce roata. Si am crescut cu ideea asta adanc inradacinata. Nu zic ca e doar o problema de educatie, cred ca totul e legat si de felul meu de a fi, iar invatamintele au gasit pamant fertil la mine. Asa ca acum, astept reciprocitate in tot ce fac si dau si primesc.

M-ai calcat pe coada… trebuie sa primesc ceva in schimb, fie ca te calc si eu pe coada mai devreme sau mai tarziu, fie ca iti ceri scuze si pui cenusa in cap pentru asta. Oricum, nu se uita pana nu se echilibreaza balanta.

Sunt politicoasa si amabila cu tine? Astept acelasi lucru.

Esti cu fundul in sus si eu inteleg asta si iti fac gigea? Perfect, dar cand o sa fiu si eu cu fundul in sus… ai face bine sa fii acolo.

Totul se invarte intre a numerota si a tine scorul. E ca in fizica, nimic nu se pierde, totul se transforma. Inchid gura si inghit din cand in cand… o data, de doua ori, dar asta nu inseamna ca aici se termina. Nuuuu. Totul se noteaza, totul se tine minte. La fel functioneaza si daca simt eu ca primesc mai mult decat pot da inapoi. E foarte frustrant si fac tot ce pot sa ma lupt cu asta, chiar daca e in felul meu propriu si personal… ca de exemplu sa dau din maini si din picioare si sa fiu a naibii in incercarea de a demonstra ca nu merit ce primesc, si ca poate fi luat inapoi. De obicei e luat.

Desigur, lumea nu functioneaza asa. In schimbul amabilitatii nu primesti politete. Unele lucruri se dau pe gratis. Si alte lucruri nu le vei primi oricat ai da pentru ele. Si asa e, nu se schimba nimic oricat te-ai oftica.

Incerc sa schimb asta la mine, dar… e cam greu. Am cunoscut un om altfel decat oricine. Un om care stie sa dea tot si poate sa nu ceara nimic in schimb. Exista si asa ceva. Un om care cere doar sansa de a da. Mi-ar placea sa pot sa accept asta, dar pana una alta incerc sa invat de la el. Incerc sa nu mai astept ca atunci cand dau, sa primesc ceva inapoi. E bine cateodata ca atunci cand aduni si faci socotelile si sa stii doar ca tu ai dat tot ce ai avut de dat, tu ai facut tot ce ai putut. Desigur, asta nu functioneaza imediat, peste trei zile s-ar putea sa ma trezesc dimineata si sa zic: “Nu-i corect, daca eu… tu de ce nu?”. Dar incet incet, poate totusi imi iese.

Oamenii care ma cunosc poate o sa zica: “Da’ de unde! Esti aceeasi selfish bitch care ai fost tot timpul.” Dar cred ca asta nu conteaza atat de mult… conteaza ca atunci cand pun capul pe perna seara sa pot sa ma gandesc: “Nu aveti dreptate si eu stiu ca am facut ce am putut. One day at a time.”