Gustul asta imi suna cunoscut din vedere

Am azi o senzatie ciudata care vine din cand in cand. Binecunoscuta si nebinevenita. O senzatie ca pielea mea s-a facut mica mica dintr-o data si nu mai incap in ea si trebuie sa ma misc cat mai mult ca sa imi fac loc mie langa mine, o senzatie ca lucrurile de langa mine din fiecare zi imi sunt straine, o senatie ca ma uit prin oameni si ei nu ma vad pe mine, o senzatie ca mainile mele nu-mi mai apartin si sunt doua bete caudate care atarna si se misca aiurea si fara vointa mea, o senzatie ca timpul trece pe langa mine ca un melc batran si turbat, incet si totusi repede, o senzatie ca orbitele mele nu mai sunt incapatoare pentru ochii mei care o sa sara acusi prin ochelari, o senzatie ca am ceva de facut dar nu stiu ce, o senzatie ca e ceva in fata mea, pentru mine, pe care eu nu il pot vedea dar trebuie neparat sa il vad, ca altfel o sa plece, o senzatie de mancarime la nivelul buricelor degetelor, o senzatie de cosmar ca deschid gura sa strig si nu ies decat litere surde si transparente, o senzatie ca nu stiu unde am fost si incotro sunt, o senzatie difuza de nervi, fara o sursa sau directie definite, o senzatie ca am plecat de undeva si am uitat ceva foarte important acolo, dar al carui nume nu mai exista in dictionarul meu, o senzatie atat de colorata incat e tranparenta.