yesterday I wasn't

We outgrow our toys. And then throw them away and build new ones.
We outgrow our books. We read others and then write poetry.
We outgrow our music. And in the silence learn to listen to our insides.
We outgrow people. And sometimes our people outgrow us.

if you were food, then I

Let's imagine I'm lost somewhere on a deserted island.
At some point I will get pretty hungry. So hungry in fact that I might start eating tree bark. I don't think I would normally eat tree bark.
I feel watched. A cannibal is trying to make friends, but I have this feeling he just wants to eat me whole. I don't want to be anybody's meal.
I'm hungry. I have a cookbook with me. I've been carrying it around for a while. I can't eat paper and I'm starving. Tree bark makes cinnamon, doesn't it?

fill my little world

If I would now for then, would you here from there?
If I would white for black, would you high from low?

If I would gray sometimes, would you average somewhere?


I will yellowredgreenblueandmore anytime, please extraordinary anywhere.
[.]

the randomness of it all

And some people taught themselves out of happiness one million times, but not even once into it. Because you can't.
And sometimes our lives' stories happen so much faster than our lives themselves that we can't catch up and just be. So we follow stories never written that we can read on our faces.
And then we live so much, so many real lives, written by us, for us, against us, that in the end we never stop needing imaginary friends.
We all have ghosts tattooed on the inside. Of our skulls, of our eyelids, of our toes, of our oceans.
Make me the most me I can be, and we won't call it love, let's say it's just a beautiful toleration of each other.


(may contain some hints or traces of extremely loud and incredibly close)

dac'as avea... o insula...

• de trei ori pe zi i-as schimba numele
• ieri as uita de ea
• maine si numai maine m-as duce acolo o saptamana
• ar fi pustie in fiecare zi intre orele 7 si 9 seara
• as face pe ea crescatorie de palarii, azil de cani si rezervatie naturala de triciclete
• raspoimaine as face-o firmituri si as da-o la porumbei sa o zboare
• noaptea as muta-o ca sa o caut ziua
• poimaine as exila acolo pe cineva pe care nu vreau sa-l mai vad, si acolo nu l-ar vedea nimeni
  
• as sapa-o gropi de ascuns ganduri negre
• in fiecare weekend as sechestra pentru o luna pe cineva acolo sa-si aeriseasca mintea
• as ploua-o cu stropitoarea ca sa rugineasca repede
• as planta o padure de leagane
• ai putea sta acolo 13 zile si 9 nopti fara sa intalnesti pe nimeni
  

people like doors like people

Reasons why people are like doors:

• some are transparent and automatically open to anyone that comes near
• they have spyholes to watch the outside world, and a few even have keyholes you can use to peep at the inside
  
• most have many complicated locks, but all can be opened with the right key(s)
• the outside rarely says the truth about what's behind
• forced entry breaks them
  

despre gheme

Toti oamenii au cate un ghem in cap. O gramada de ata colorata care se desfasoara si iese de acolo incetul cu incetul pana nu mai ramane nimic. Unii au doar nuante de gri, unii au o explozie de culori; unii au doar rosu, altii au doar culori complemetare; unii au culori calde, altii au doar culori primare.
Ata se desfasoara si iese pe gura. Unora le iese dreapta si uniforma si plictisitoare; unora le iese bucatele mici si chinuite; unora le iese cu fundite si puf moale si matasos; unora le iese cu noduri si scame.
Cu ata asta impletesc oamenii caciuli, fulare, plovere, sosete, manusi si botosei unii pentru altii. Unii stiu sa croseteze frumos, si fac modele nemaivazute si minunat de frumoase; unii nu nimeresc marimea si le fac mici si incomode, sau mari si lalai; unii gresesc des si le fac pline de noduri si gauri si ochiuri pierdute; unii sunt nehotarati si schimba modelul la fiecare rand; unii nu au imaginatie si fac acelasi model tot timpul; unii lucreaza fara de cusur si fac lucruri perfecte si plictisitoare si relaxante.
Am un dulap plin de caciuli largi si pufoase, cu gauri si fundite; cu modele fara sens, de culori schimbatoare; care se micsoreaza la spalat si se desira la frig; care nu tin de cald si apara de vant; care se uita in autobuze si se regasesc in funduri de fantani.

calzebra

Calzebra este mascota Confuziei, tara tuturor intrebarilor. Este animalul totemic, bestia mitica, specia disparuta, creatura rar intalnita despre care se vorbeste numai in soapta. Este un animal ascuns, despre care se stiu doar cateva lucruri:

• este surd de o ureche;
• este curios din fire;
  
• nu stie sa danseze;
  
• este un animal ciudat, care atrage intrebari;
• e tare de cap;
  
• este foarte colorat si, din aceasta cauza, rusinos;
• nu ii place sa vorbeasca despre sine;
• desi sta ferm pe picioare, se darama foarte usor daca stii unde sa apesi;
• are probleme cu aranjarea coamei rebele;
• ii lucesc ochii de inteligenta;
• vindeca zambete.
  

Confuzia

Confuzia este o tara mica si fara colturi. E foarte usor sa obtii cetatenia, trebuie doar sa depui o cerere scrisa cu mai multe creioane colorate si semnata cu cerneala invizibila si o spranceana ridicata. Cu toate acestea, Confuzia nu are nici un cetatean pentru ca nimeni nu a depus vreodata o cerere. Confuzia e plina de turisti tot timpul anului. Biletele de vacanta acolo sunt ieftine, cu transportul inclus si rapid.
Confuzia are o limba usor de invatat si de folosit, cu multe cuvinte sinonime, imprumutate din multe limbi. Cuvintele "poate", "maybe", "vielleicht" si "b'fhéidir" sunt sinonime, si mai au multi multi frati. Singura regula gramaticala este ca toate ce se spun se termina cu semnul intrebarii. Singura exceptie este salutul: "Nu stiu" (si sinonimele lui).
Confuzia este o tara nesigura si de aceea nimeni nu locuieste acolo. Acolo ti se poate intampla orice si nimic. Acolo bantuie fantomele si se formeaza miraje la fiecare colt. Casele sunt facute din carti de joc, castelele din nisip, si parcurile sunt desenate de copii de gradinita. Confuzia nu are granite, ci e inconjurata de un zid mare mare, colorat cu alb si negru. Nu are nici carari si semne de circulatie, si e foarte greu sa gasesti poarta de iesire.
Moneda nationala in Confuzia este Visul, cu subdiviziunea Iluzia. Costumul national e facut din plasa de tantari, voal, tifon si panza topita. Confuzia are ape sarate si un singur munte, care insa s-a dus la Mohamed. Mascota si animalul totemic al Confuziei este calzebra, o specie disparuta si rar intalnita despre care se vorbeste numai in soapta.

incurcaturi si daca elefant

O incurcatura nu vine niciodata singura, ci vine insotita de un elefant mare rosu si saltaret precum si de un "si daca". O incurcatura se descurca incepand de sus catre stanga si continuand de dedesubt catre colturi. In primul rand se purcede la a se evita si ignora "si daca"-ul (orice incercare de apropiere poate fi fatala, "daca..."). Pentru dezlegarea matelor incurcate de elefantul mare si rosu:

• se lipeste un leocoplast cu amintiri verzi acolo unde nu este nevoie;
• se aplica un strat generos de intrebari catre pereti stropiti cu apa sarata;
• se despica firul in patru, sau chiar paispe;
  
• se ia gura pe dinainte;
• se pune pata;
  
• se adauga praf de nopti albe;
  
• se fierbe in suc propriu si liniste deplin agitata;
• totul se lasa sa sada pana la sfantu' asteapta sau nu mai trebuie.
  

alandala

mult placut mine cand in cand vorbit aiurea. uitat prepozitii nu punctuatie verb inadecvat. pic relaxant facut minte odihnit. ca cum sarit numarat 3 7. bun exercitii totusi pastrat ordine sens. nici nu greu dar zambet mic colt guri.
placut mie si spus romana cuvant cuvant engleza. pentru exemplu: loveste-te pe tine in afara, pietruieste-mi lumea, atarnand acolo in, eu ma conduc pe mine nuci, sus margareta.

Furnicuta de baie

La mine la serviciu a aparut o furnicuta in baie. E din aia simpatica. Nu mare si urata sau rosie, e mica mica si draguta. Si pare foarte confuza si pierduta. In prima zi cand am vazut-o se plimba in cercuri pe gresie, cateodata parand a sti exact incotro se indreapta, apoi cotind din nou dezorientata. Nu s-a dus totusi mai mult decat 4 piese de gresie... ramanea in locul pe care probabil il cunostea deja, fiindu-i frica sa treaca de granitele locului strain dar deja studiat. Ieri am vazut-o din nou. De data asta mergea pe liniile drepte dintre piesele de gresie. O miscare organizata si fara loc de invartit. Un drum drept si batatorit. Si totusi a ramas in aceeasi zona a celor 4 dale. Azi n-am mai vazut-o. As fi vrut sa o iau eu de acolo si sa o duc afara. Dar gargaritele sunt singurele pe care le pot tine in mana. La restul insectelor am reactii asematoare miscarilor de break-dance si ma incretesc tota numai la gandul asta. Acesta fiind unul dintre motivele care m-au facut sa raman in stadiul observatorului rece. M-am recunoscut pe mine in miscarile ei haotice si in nehotararea ei si in confuzia ei. Asa ca azi, daca nu am vazut-o, pot sa imi imaginez ca gasit iesirea, sau ca a ajutat-o cineva, sau ca s-a inecat, sau ca a fost strivita sub un papuc binevoitor. Si apoi pot sa ma pun din nou pe mine in locul ei.

Gustul asta imi suna cunoscut din vedere

Am azi o senzatie ciudata care vine din cand in cand. Binecunoscuta si nebinevenita. O senzatie ca pielea mea s-a facut mica mica dintr-o data si nu mai incap in ea si trebuie sa ma misc cat mai mult ca sa imi fac loc mie langa mine, o senzatie ca lucrurile de langa mine din fiecare zi imi sunt straine, o senatie ca ma uit prin oameni si ei nu ma vad pe mine, o senzatie ca mainile mele nu-mi mai apartin si sunt doua bete caudate care atarna si se misca aiurea si fara vointa mea, o senzatie ca timpul trece pe langa mine ca un melc batran si turbat, incet si totusi repede, o senzatie ca orbitele mele nu mai sunt incapatoare pentru ochii mei care o sa sara acusi prin ochelari, o senzatie ca am ceva de facut dar nu stiu ce, o senzatie ca e ceva in fata mea, pentru mine, pe care eu nu il pot vedea dar trebuie neparat sa il vad, ca altfel o sa plece, o senzatie de mancarime la nivelul buricelor degetelor, o senzatie de cosmar ca deschid gura sa strig si nu ies decat litere surde si transparente, o senzatie ca nu stiu unde am fost si incotro sunt, o senzatie difuza de nervi, fara o sursa sau directie definite, o senzatie ca am plecat de undeva si am uitat ceva foarte important acolo, dar al carui nume nu mai exista in dictionarul meu, o senzatie atat de colorata incat e tranparenta.

elefantul meu cel mare si rosu

De ceva timp am un nou animalut. E un elefant mare si rosu. Ii place foarte mult sa topaie prin prin jurul meu, in cele mai nepotrivite momente. Doar ca nimeni nu il vede. Sunt cativa oameni care ii intuiesc prezenta, si cred ca am incercat sa povestesc despre el, dar prefer sa nu il vada nimeni. E mult lucru un elefant mare si rosu, si nu oricine poate accepta asa ceva. Cateodata e cuminte si reusesc sa il fac mic mic si sa il bag intr-o cutiuta mica mica fara colturi si sa uit de el. Dar cateodata asa tropaie ca imi e foarte greu sa il ignor, si pentru ca nimeni altcineva nu il vede, oamenii se uita ciudat la mine si ma fac eu mica mica. O sa imi iau un soricel mic si gri ca sa il sperie si sa stea cuminte la el in cutiuta, ca e greu de trait cu un elefant mare si rosu. Stiu eu ca un soricel mic si gri e cea mai buna alegere ca sa faca elefantul cel mare si rosu sa stea mic mic in cutiuta lui pentru mult timp de acum incolo. Nu imi plac mie soriceii foarte tare, iar cei gri… nici atat; dar sunt sigura ca ma pot obisnui cu el. Chiar cunosc un soricel care vrea sa fie al meu si numai al meu, si e chiar un soricel simpatic daca stau sa ma gandesc. Iar elefantul… o sa il pastrez mic mic in cutiuta lui mica mica fara colturi, tot timpul cu mine. Poate din cand in cand o sa mai ridic un pic capacul sa ma uit la el, ca o sa mi se faca tare dor, era elefantul meu preferat si credeam ca o sa il imblanzesc si o sa topaie pe langa mine pana cand o sa fie batran si o sa se faca rosu inchis si o sa il doara incheieturile de la reumatism.