elefantul meu cel mare si rosu

De ceva timp am un nou animalut. E un elefant mare si rosu. Ii place foarte mult sa topaie prin prin jurul meu, in cele mai nepotrivite momente. Doar ca nimeni nu il vede. Sunt cativa oameni care ii intuiesc prezenta, si cred ca am incercat sa povestesc despre el, dar prefer sa nu il vada nimeni. E mult lucru un elefant mare si rosu, si nu oricine poate accepta asa ceva. Cateodata e cuminte si reusesc sa il fac mic mic si sa il bag intr-o cutiuta mica mica fara colturi si sa uit de el. Dar cateodata asa tropaie ca imi e foarte greu sa il ignor, si pentru ca nimeni altcineva nu il vede, oamenii se uita ciudat la mine si ma fac eu mica mica. O sa imi iau un soricel mic si gri ca sa il sperie si sa stea cuminte la el in cutiuta, ca e greu de trait cu un elefant mare si rosu. Stiu eu ca un soricel mic si gri e cea mai buna alegere ca sa faca elefantul cel mare si rosu sa stea mic mic in cutiuta lui pentru mult timp de acum incolo. Nu imi plac mie soriceii foarte tare, iar cei gri… nici atat; dar sunt sigura ca ma pot obisnui cu el. Chiar cunosc un soricel care vrea sa fie al meu si numai al meu, si e chiar un soricel simpatic daca stau sa ma gandesc. Iar elefantul… o sa il pastrez mic mic in cutiuta lui mica mica fara colturi, tot timpul cu mine. Poate din cand in cand o sa mai ridic un pic capacul sa ma uit la el, ca o sa mi se faca tare dor, era elefantul meu preferat si credeam ca o sa il imblanzesc si o sa topaie pe langa mine pana cand o sa fie batran si o sa se faca rosu inchis si o sa il doara incheieturile de la reumatism.