Despre arta de a fi singur

Singura cand intri in casa si inchizi usa in spatele tau, singura cand peretii se aduna si apartamentul devine mic, mic… ca o vizuina de soarec. Singura in patul ala mare pe care l-ati luat impreuna. Singura in el, facand piruete de pe o parte pe cealalta, cu o perna in brate si cu plapuma stransa de jur-imprejur, ca o falsa imbratisare, copie infidela a alteia care a fost demult, in alta viata. Singura in mijlocul noptii, cu amintirea cosmarului pe care nu are cine sa o alunge. Singura dimineata, in fata unui mic dejun pe fuga. Singura duminica, fara nimeni caruia sa ii gatesc ceva, ca sa nu rugineasca in mine acest semitalent. Singura in fata televizorului, la un film pe care ai vrea atat de mult sa il comentezi cu cineva. Singura cand vecina de sus iti inunda baia.

Singura cu grijile adunate peste zi, fara a avea cui le varsa. Despre vecinul care ameninta sa iti taie cauciucurile daca mai parchezi acolo. Despre vanzatoarea care n-are chef sa ridice ochii cand te salute, sau daca ii ridica, te face sa simti nevoia sa ii ceri scuze ca ai avut nevoie de sampon tarziu in noapte, la ora inchiderii. Despre ultimul banc pe care l-ai auzit. Despre urmarirea cu masini prin oras cand mergeai la masa cu colegii. Despre senzatia aia de bine din prima zi de primavara, cand iesi afara si soarele, si peste liniste sunt doar ciripiri vesele de vrabii la fel de fericite ca tine. Despre prima dimineata cu zapada.

So… cum faci sa poti sa trai cu asta? Cum faci sa nu mai cada peretii pe tine cand intri in casa goala? Cu faci sa poti adormi seara, fara sa ti se faca dor? Care sunt secretele ascunse ale acestei arte. Trebuie sa fie o arta. Sigur cei ce fac asta cu succes sunt niste artisti.

In primul rand cred ca trebuie sa inveti sa traiesti cu tine, cu gandurile care apar atunci cand nu e nimeni in jur sa faca galagie si sa le acopere. Sa iti gasesti lucruri de facut acasa dupa ce ai spalat putinele vase din chiuveta, si putinele rufe care parca niciodata nu sunt destule sa umple masina de spalat. Sa te apuci de crosetat, de facut margele, de vazut tot top 250 IMDB, de pictat pereti, de mutat mobila. Apoi, e cazul sa regasesti fosti colegi, cunostiinte, prieteni pe care i-ai neglijat, sa ii scoti in oras si la teatru si la o bila si la un film si la o poveste in fata unei cani cu vin fiert. Sa te apuci de fumat, de baut, de mancat. Sa iti gasesti un hobby, sa faci un curs de calificare in ceva arte de mult pierdute, sa inveti sa dansezi, sa scoti masina din parcare si sa incepi sa cutreieri tara, sau macar imprejurimile orasului in miez de noapte cand somnul tot te ocoleste. Sa iti faci abonament la bazin, la sala, la tenis.

Si mai poti face un lucru. Trebuie sa faci ceva cu chestiile aleea care iti umbla prin cap si nu au cale de iesire. Fie gasesti un hot-line, fie te duci si faci terapie, fie le scrii… Si le scrii… Iti faci un document la serviciu, unde pui ce nu indraznesti sa spui unora. Iti faci un carnetel pe care il porti tot timpul cu tine, unde scrii ganduri scurte care iti trec prin minte atunci cand nu ai unde sa le tii, si care altfel s-ar pierde, unde iti scrii tie, sa iti aduci aminte cum sa nu faci, notes to self. Si poate iti faci un blog undeva, uitat de lume, unde iti dai cu parerea despre lume, in speranta ca lumea nu aude, in speranta ca lumea aude.