cutiuta mica mica fara colturi

A fost o data o fetita mica mica. Fetita cea mica mica avea o cutiuta mica mica. Cutiuta cea mica mica era fara colturi. Pe dinafara cel putin. Inauntru insa, cutiuta era mare mare si cu multe multe despartituri si ascunzisuri si colturi si culori. In cutiuta asta isi tinea fetita tot ce avea mai de pret:
tot ce era mai bun si tot ce era mai rau,
tot ce conta si tot ce nu avea importanta,
toate amintirile, tot ce uita si tot ce nu vroia sa isi aduca aminte,
tot ce visa, tot ce dorea, tot ce a fost,
tot ce avea si tot ce pierdea,
tot ce primea si tot ce dadea,
tot ce gandea si tot ce nu spunea,
toti monstrii adevarati si buburuzele inchipuite,
toate culorile ei.

Cateodata, fetita intra cu totul in cutiuta si se ascundea acolo de lucrurile rele si de lucrurile bune care veneau sa o caute. Cateodata fetita ascundea acolo toatele lucrurile bune si toate lucrurile rele care veneau sa o caute.

Nu e un lucru deloc ciudat si deosebit sa ai o cutiuta, si nu a fost niciodata. Toata lumea are una; doar ca unii uita, altii le ignora, si mai sunt si cei care le arunca. Sunt unii care le imprumuta si cativa care le fac cadou. Sunt unii care le vand si cativa care le fura. De aceea, putini stiau de cutiuta fetitei, si mai putini au vazut-o, iar de uitat inauntru...