Se intampla cateodata sambata sau duminica dimineata, cand vreau sa mai aman momentul cand sunt fata in fata cu noua zi. Si tocmai m-am trezit in mijlocul unui vis; unul din acele vise in care ai vrea sa traiesti, sau unul din acele vise pe care ai vrea sa le schimbi, sa le repari. Si atunci cand ma trezesc incet incet, aleg sa nu deschid ochii, aleg sa continui visul, sa imi inchipui ca e viata mea, sa il modelez mai departe, toate personajele marionetele mele, destinul meu ca in povestile de cand eram mica. Sau continui visul pentru a repara greselile care ma urmaresc pana si noaptea, sa nu ma trezesc cu gustul acela amar in gura, cu senzatia ca din nou nu a fost cum trebuie.
Si se mai intampla cateodata in mijloc de noapte nedormita, cu somn intrerupt si parca inexistent. Doar ca totusi e acolo. E si el somnul acolo, sub forma de vise fragmentate, bucatele de cosmar sau amintiri sau poate vechi si noi dorinte. Si dorind atat de mult sa dorm, stau cu ochii stransi si inventez vise, continui vise, termin vise. Trec pe nesimtite din vis in realitate, in timp ce ma intorc de pe o parte pe alta.
Sau atunci cand ziua care s-a incheiat ma urmareste pana adanc in noapte. Se intampla pe vremuri in facultate, in sesiuni, cu cate o materie care nu vroia sa se lipesca de memoria mea, ci doar de noptile mele. Se mai intampla si acum, doar ca de data asta e cate o problema ramasa nerezolvata la munca, care capata dintr-o data proportii gigantice si isi cauta solutia in somnul care parca nu mai vine.
Dar preferatele mele raman acelea in care, fara sa ma trezesc, dar foarte aproape, imi dau seama ca realitate din jurul meu e doar un vis, un vis cu care ma pot juca. Celelate personaje raman controlate de altcineva, de subconstient as zice eu. Dar eu pot sa fac alegeri pe care nu le-as face daca nu as sti ca oricum ma voi trezi, ca oricum nu supara, nu dor, nu dureaza. Si sunt libera. Libera sa fac ce vreau, si mai ales sa spun ce vreau, ce gandesc, ce simt. Da, astea sunt cu siguranta preferatele mele.
Saturday, December 27, 2008
Subscribe to:
Posts (Atom)